Emilie Kiser, influencerița cunoscută publicului datorită videoclipurilor pe care le postează pe rețelele sociale despre viața de soție și mamă a doi copii, trece prin momente sfâșietoare. Fiul ei de numai 3 ani a murit la doar câteva zile după ce a fost găsit inconștient în piscina din spatele casei. Creatoarea de conținut și soțul ei sunt devastați, iar internauții au umplut secțiunile de comentarii de la postările lor cu mesaje de încurajare. Iată cum s-a întâmplat tragedia.
Doliu în familia lui Emilie Kiser![Sursa foto: Instagram]
Fiul cel mare al influenceriței Emilie Kiser a murit în urma unui incident cutremurător. „Trigg Kiser, în vârstă de trei ani, a decedat la câteva zile după ce a fost găsit inconștient într-o piscină din curtea din spate”, a anunțat Departamentul de Poliție Chandler, conform KBTX.
Echipajele de salvare au fost chemate, de urgență, lunea trecută la o casă din apropierea străzilor Chandler Heights și Cooper pentru un posibil înec. Imediat ce au ajuns la fața locului, medicii au făcut eforturi mari pentru a-l salva pe micuț, însă după ce manevrele de resuscitare au eșuat, acesta a fost transportat, în stare gravă, la un spital din apropiere. Ulterior, Trigg a fost dus cu elicopterul la Spitalul de Copii Phoenix pentru îngrijiri suplimentare.
Emilie și Brady Kiser, devastați după moartea fiului lor [Sursa foto: Instagram]
Cu peste 3,1 milioane de urmăritori pe TikTok, Emilie Kiser a cucerit internauții prin intermediul videoclipurilor ei despre viața de soție și mamă a doi copii. Influencerița și soțul ei, Brady, trec acum prin momente extrem de dificile. Bucuria din familia lor, care a marcat perioada ce a urmat după ce s-a născut cel de-al doilea fiul al lor, Teddy, a fost umbrită de acest incident tragic. Creatoarea de conținut a luat o pauză de la social media, fiind devastată de cele întâmplate, însă comunitatea continuă să o susțină, transmițându-i mesaje sincere de condoleanțe. „Fie ca Dumnezeu să te cuprindă în brațele Sale, micuțule Trigg!!!”, „Ești o mamă bună. Brady este un tată bun. Nimic nu poate schimba asta”, „Ce îngrozitor, viața este atât de nedreaptă”, au fost doar câteva dintre ele.