- Aiud 95.2
- Alba-Iulia 99.7
- Bacău 88.8
- Bârlad 104.9
- Bistrița 97.3
- Botoșani 91.1
- Brașov 91.9
- București 88.0
- Buzău 96.7
- Câmpeni 96.2
- Câmpina 88.6
- Cluj-Napoca 101.5
- Constanța 96.9
- Craiova 92.0
- Focșani 95.3
- Piatra Neamț 102.3
- Ploiești 88.3
- Râșnov 104.5
- Sibiu 88.4
- Sinaia 103.6
- Tg. Mureș 106.4
- Timișoara 93.9
- Tulcea 91.4
J BALVIN urcă astăzi, 29 iunie 2025, pe scena festivalului IntenCity de la CRAIOVA! Programul și line-up-ul complet al zilei

Festivalul IntenCity se apropie de final! Acesta a marcat o ediție cu adevărat memorabilă în 2025, reunind pe scenă nume mari la nivel internațional, precum și artiști foarte iubiți de la noi, ale căror piese domină topurile. Cel mai important eveniment muzical din sudul României nu a adus în atenția fanilor doar un mix emblematic de genuri, ci și un decor avangardist, o atmosferă electrizantă, sunet de înaltă calitate și spectacol de lumini, lasere și foc, toate contribuind la crearea unei experiențe unice și de neuitat. Duminica aceasta, J Balvin este cap de afiș la celebrul festival. Iată când va urca acesta pe scenă.
IntenCity continuă cu o nouă zi de distracție și muzică bună la Craiova [Sursa foto: Facebook]
Line-up-ul complet și programul pentru ultima zi a festivalului IntenCity 2025
Festivalul IntenCity a avut loc vara aceasta în perioada 26-29 iunie 2025, pe Stadionul Ion Oblemenco, dar și la Sala Polivalentă, reunind o mulțime de români, care au în comun pasiunea pentru muzică și pentru distracție. Evenimentul se încheie cu un moment deosebit. J Balvin, regele reggaetonuui, urcă în această seară pe scena principală de la Craiova. Artistul pregătește o intrare de-a dreptul spectaculoasă pentru fanii săi. El își va începe mult așteptatul show în jurul orei 23:30.
Iată line-up-ul complet pentru astăzi, 29 iunie 2025.Stadionul Ion Oblemenco
- Nicole Cherry
- Stefania
- Foster the People
- J BALVIN
- Gianluca Vacchi
- HVMZA
- Edward Maya
Sala Polivalentă
- Mr. Shtef
- Sami G
- Yny Sebi
- Cojo Haos
- Ian
- Rareș
- Șatra B.E.N.Z
- Adrian Saguna B2B Arias
- Andrew Dum
- Eran Hersh
Cine va face show în ultima zi a festivalului IntenCity?[Sursa foto: Facebook]
J Balvin pregătește o intrare spectaculoasă pe scena de la Craiova
Festivalul IntenCity anunță o ediție memorabilă în 2025. Una dintre cele mai așteptate apariții este cea a headliner-ului, superstarul internațional, J Balvin. Artistul columbian pregătește un moment de neratat pentru intrarea sa pe scena festivalului din Craiova. Se pare că acesta va sosi într-un mod cu totul special, mai exact într-un automobil cu o semnificație aparte pentru el. Deși nu se știe exact despre ce mașină ar fi vorba, fanii cred că J Balvin ar putea aduce în România celebrul său vehicul, supranumit „Rayo”, care a devenit de-a lungul timpului o parte a identității sale vizuale.
De-a lungul timpului, J Balvin a contribuit într-un mod unic la promovarea culturii latino. Artistul a crescut ascultând Metallica şi Nirvana, iar pasiunea pentru reggaeton a apărut după ce l-a descoperit pe Daddy Yankee. La vârsta de 19 ani, împreună cu bunul său prieten, David Rivera Mazo, J Balvin a început să cânte pe străzile din Medellin, iar în 2009 a semnat primul contract cu EMI Columbia, cu care a lansat single-ul “Ella Me Cautivo”. Anul 2015 i-a adus patru premii la cele mai importante categorii în cadrul Premios Lo Nuestro şi trei trofee Billboard Latin Music Awards. Artistul a avut colaborări importante de-a lungul carierei lui, cu celebrități precum Cardi B, Dua Lipa, Black Eyed Peas, Ed Sheeran, Rosalia şi mulţi alţii. De asemenea, J Balvin a fost primul artist latino care a primit Discul de Diamant pentru vânzări record.
J Balvin cântă astăzi, 29 iunie, la IntenCity [Sursa foto: Facebook]
Ce spune Lia Olguța Vasilescu despre veniturile pe care le aduce festivalul IntenCity?
Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, susține că veniturile nu au fost prioritare în organizarea festivalului IntenCity, deoarece autoritățile locale și-au dorit în primul rând ca acesta să atragă turiști și să transforme orașul într-o destinație atractivă pentru tineri. Cu trecerea anilor, festivalul s-a extins într-un mod spectaculos, în timp ce tot mai multe persoane și-au cumpărat bilete. De asemenea, și veniturile au crescut, însă Lia Olguța Vasilescu nu a spus clar despre ce sume ar fi vorba.
„IntenCity este deja o tradiție. Fiecare ediție a adus ceva în plus, iar anul acesta ne bucurăm de un interes crescut din partea publicului. Vânzările de bilete sunt mai mari, ceea ce ne arată clar că oamenii au încredere în acest festival și în ceea ce oferim. Ne așteptăm ca acest festival să crească de la an la an pentru că și veniturile au crescut de la an, la an. Așa cum vă spuneam și la prima ediție, pe noi nu ne-a interesat ce venituri aduce acest festival, ci ne-a interesat să ne atingem câteva obiective. Unul dintre acestea este crearea unui eveniment important pentru Craiova, care să atragă turiști în zona noastră, ceea ce se și întâmplă. Un alt doilea obiectiv important, dacă nu cel mai important, a fost acela de a asigura un oraș atractiv pentru tinerii craioveni sau care vor să vină să studieze în Craiova”, a declarat Lia Olguța Vasilescu, potrivit editie.ro.